Știri locale pentru Hunedoara
DEVA ONLINE
Deva și jud. Hunedoara
TOTALnet Media Group
Google:
Parteneri:

Publicitate:

Vand rinichi! : Stiri Hunedoara
Mi 21 mai 2008 15:08:21 +0300


Vand rinichi! : Stiri Hunedoara
Stiri Hunedoara : Lipsa de bani a unor familii din Valea Jiului naște soluții extreme. Este cazul unui bărbat din Vulcan care a dat anunț la ziar ...

Lipsa de bani a unor familii din Valea Jiului naște soluții extreme. Este cazul unui bărbat din Vulcan care a dat anunț la ziar prin care anunță, urgent, vânzarea unuia dintre rinichii săi. Pentru prețiosul organ, el cere 25.000 de lei, bani cu care bărbatul vrea să își acopere ratele la bancă.

Ioan Roncea, din Vulcan, are 62 de ani, este pensionar și are 8 copii. Cea mai mare parte a lor sunt căsătoriți. Cu el locuiesc trei dintre ei, cu soția și cu un nepot. Rinichiul pe care bărbatul vrea să îl vândă sunt necesari să acopere ratele la o bancă, iar stupiditatea situației vine din faptul că nici măcar nu a luat el, personal, creditul. Pensia lui, bunicică, de altfel, adică 1.200 de lei lunar, abia îi ajung pentru credit și pentru puțină mâncare. „Ratele pe care le am la bancă sunt foarte mari și abia le fac față din pensia mea. Rinichiul pe care doresc să îl vând le va acoperi și pot trăi din pensie. Practic, din 1.200 de lei, cât e pensia mea, rămân după ce plătesc o rată cu doar 50 de lei. Ratele alea nu sunt ale mele, sunt ale unora pe care eu i-am girat, iar ei au plecat din țară și nu și-au mai plătit banii. Așa că acasă mi-a venit hârtie că dacă nu plătesc eu ceea ce au scos ei, mă vor băga după gratii”, a spus Ioan Roncea.

Varză Și măcriȘ

Cheltuielile pe care Roncea ar trebui să le acopere lunar sunt, pe lângă rată, pentru chirie, utilități și cinci guri de hrănit. „Familia a ajuns să mă respingă, fiindcă nu le dau bani de mâncare. Ei mor de foame în casă, iar eu mă duc să plătesc ratele. Asta este situația, așa am ajuns, nu am ce face. Ei s-au săturat de mine fiindcă trebuie să adune măcriș de pe dealuri sau să facă o mâncare dintr-o varză cumpărată cu un leu. Nici câinii de pe la containere nu mănâncă așa ceva”, a povestit bărbatul.


vand_rinichi__stiri_hunedoara_1.jpg

Vand rinichi! : Stiri Hunedoara


Nu se gândeȘte la riscuri

Ce ar însemna la vârsta lui dispensarea de un rinichi, Ioan Roncea nu și-a pus problema. Nici măcar dacă analizele pe care le va face ar putea să evidențieze faptul că nu este apt pentru recoltarea rinichiului. Bărbatul spune că, dacă ar fi așa, va face încă un gest extrem: se va arunca în fața trenului. „Nu m-am gândit la niciun risc. Știu doar că nu sunt bolnav. În toată viața mea nu am avut decât un deget tăiat și exact acum 31 de ani hemoroizi. Dar aia nu e boală grea, deși m-au chinuit groaznic. Nu mi-am mai făcut analize din ′97, dar eu știu că sunt perfect sănătos”, a declarat Ioan Roncea. După ce a apelat la specialiștii urologi din Petroșani pentru recoltarea organului său a dat de un zid, pentru că medicii l-au refuzat. „Am fost și la Cluj, am cheltuit bani acolo degeaba pe drum. Acolo mi-au spus că ei nu îmi dau bani, ci dacă am o rudă care are nevoie de un rinchi, pot să le donez. Eu le-am spus că donez la oricine, dar donez pe bani”, a explicat bărbatul. Deocamdată, refuzat peste tot și trist, bărbatul încă mai speră că anunțurile pe care le dă în ziare îi vor scoate în cale un om cu bani, dar cu mare nevoie de un transplant de rinichi.


Sursa : Servus Hunedoara


Sponzorul acestui articol : TOTALnet Media Group

Vand rinichi! : Stiri Hunedoara




Curs valutar:


Alte stiri:



Best-top Romania - Lista de top globala Web-Top.ro ::   Firme in Romania, Expozitie Virtuala, Oferte de Afaceri, Lista firmelor romanesti