Știri locale pentru Hunedoara
DEVA ONLINE
Deva și jud. Hunedoara
TOTALnet Media Group
Google:
Parteneri:

Publicitate:

Ciobanul „european” nu leapada suba si traditia : Hunedoara
Jo 17 apr 2008 12:34:03 +0300


Cioban European
Hunedoara : Iarba uscată și măruntă se întinde în depărtare. Drumul șerpuit e noroios și din loc în loc, presărat cu „ochiuri” de apă.

Iarba uscată și măruntă se întinde în depărtare. Drumul șerpuit e noroios și din loc în loc, presărat cu „ochiuri” de apă. Într-o parte, sunt casele, cu obloanele trase la ferestre, iar în cealaltă, e pășune, cât vezi cu ochii. Dincolo de gardul din lemn, sunt oile. Sute. Liniștea, care învăluie locul e spartă doar de șuieratul ascuțit al vântului, care se pierde în depărtare și de miile de zgomote ale turmei. În înalt, norii se împrăștie, lăsându-i loc soarelui să se arate la față și parcă, toată strălucirea acelui mănunchi de raze este absorbită de ghemotoacele de lână umblătoare, care adulmecă cu nările umede fiecare fir de iarbă. Între ele, o siluetă slabă se plimbă agale, într-un sens necunoscut. Șuba groasă îi atârnă pe umeri, iar cizmele din gumă i se afundă până la gleznă în țărâna, îmbibată cu apă. Baciul, are fața rotundă, privirea senină și un clop pe cap. De aici, aproape de mioarele, aflate laoalaltă, se văd și dealurile. La vară vor fi vii, iar animalele și mai fericite. Ciobanul le va urca pe creste, așa cum face în fiecare an și cum a făcut și strămoșii lui. Nu le va mai cânta doine mioarelor, tulburat de gândul că trebuie să-și modernizeze stâna cu gresie și geamuri termopan.

Pe ciobanul aflat în curs de „europenizare” îl găsești după ce schimbi drumul european cu cel comunal, plin de gropi și noroaie. „Ziua bună”, zice omul surprins. Are fața brăzdată, dar aspectul unui copil, mai mare, cu un zâmbet parcă lipit de obraji. Dă la o parte poarta și își coboară bunda din oaie de pe spinare. „O mai port când îi frig ori stau pe iarbă. Da, acu, o las. Io mi-s pastorul. Să vă duc la nea Ilie, că el e ciobanul. A lui îs oile”, zice arătând spre o casă de la capătul drumului. Până acolo, picioarele i se adâncesc în glod și bălți. „Aicea-i”, zice și zâmbește, apoi, își întoarce spatele și pleacă spre oile „lui”. Nea Ilie e un om cu mâini vânjoase, dar muncite și cu o căciulă din lână de oaie, trasă atent, până pe frunte. Ilie Mihăilă, așa cum îl cheamă, e mai în vârstă. Are vreo 50 de ani de când are în grijă oile. De loc, e din Șugaș, de pe lângă Sebeș. A urcat oile la munte și le-a coborât la șes din vremea copilăriei. De aproape 20 de ani și-a făcut un rost aici, printre hunedoreni, dar nu a renunțat la grija oilor. A lucrat toată viața ca oier. Din asta și-a câștigat existența. Din brânză și lână de țurcană a reușit să-și cumpere o casă în satul Săulești. Bărbatul vorbește rar și tare. Pare a fi șeful, că doar ai lui sunt oile. Patru sute la număr. Nici mai mult nici mai puțin. O parte, le ține, aici, la stâna din Săulești, restul, sunt duse pe meleagurile dimprejur. „Am câteva în saivan care or făcut mieluți”, ne spune bărbatul, arătând spre șura, ridicată la vreo câțiva zeci de metri. Omul nu prea vrea să vorbească și pare saturat de probleme. În cele din urmă, ne împrietenim. Povestim despre mioare și oierit. „Europa” a venit cu reguli noi și are ac și de cojocul ciobanilor, pe care nu îi lasă să-și facă meseria orișicum, ci numai dacă respectă anumite reguli pentru siguranța animalelor, altminteri li se ia și pielea. „Io nu știu ce să vă spui și nici nu mi-s pregătit. Atâta că ăștia nu vor decât să ne distrugă, cu regulile lor. Când se schimbă una, când alta. Uite, așa peste noapte, și toate-s în defavoarea noastră. Nu știu ce-o să se rezolve ori ce-o să se aleagă. Acuma, noi știm, cam, care-i treaba, că ne uităm și noi la televizor. Ba că, ne lasă să vindem brânza, ba că nu ne lasă. Adică vin ei să ne schimbe nouă obiceiurile de-o viață?!”, spune Ilie Mihăilă, supărat. Omul nu poate și nici nu vrea să înțeleagă sistemul. „Io, nu știu că am mai văzut și auzit și noi că în alte țări ale UE îi lasă pe ciobani să-și facă treaba în voie, numa pe noi vor să ne distrugă. Asta vor să facă”, zice omul, în timp ce își aranjează atent căciula care îi acoperă frunte.

Povesti despre oierit la saivan

Nu foarte departe de casa ciobanului, saivanul se întinde în lung și în lat pe pajiștea gălbenie. Înăuntru, oile. În drum, omul ne vorbește despre cum era odată oieritul, despre urcatul mioarelor la munte. „Io, acum nu le mut. Le las aicea să pască. Îs unii care le mai duc. Pe-acolo, pe la Boșorog (n.r. Boșorod), prin partea aia. Acolo, mai îs veniți ciobani de la Șugaș, de unde-s io. Dapăi, cu regulile astea o fi mai greu”, mai spune badea Ilie, supărat foc pe condițiile impuse de UE. „Vor să avem apă curentă la stână. Păi cum să facă ciobanul treaba asta în vârf de munte. Eu nu zic că nu-i bine să ne mai civilizăm și noi, dar unele reguli sunt absurde. Am mai auzit una. Că trebuie să urci oile la munte cu camionul. Apăi, cum le-or urca cu mașina?Da, astea îs regulile și dacă te-o prins că nu le-ai respectat, te alegi cu o amendă zdravănă. Oricum, acolo, e mai bine, sus, la munte. Și mai frumos. Acolo e tot ce trebe pentru oi, aer curat, apă”, spune ciobanul. Cu pălăria îndesată pe cap, stă în mijlocul saivanului, între mioare. Oile, una și una, se adună laolaltă la chemarea baciului. „Îi greu tare, că noi, practic, cinci luni, cât îi iarnă, numa băgăm bani în ele. Plus, că-ți trebe și om să stea cu ele. D-apoi, nu stă orișine și la ăla care stă trebe să-i dai bani mulți, câte șepte, opt milioane, cam așa, și masă, și pat. Io înțeleg și sunt de acord domnle, cu igiena, da nici chiar așa. Bineînțeles, știm că brânza noastră nu este preparată conform normelor UE, da și noi o facem în igienă. No, haideți să vă arăt unde am făcut noi brânza”, zice badea Ilie și deschide ușa unei încăperi, micuță, cu pereți „tapetați” cu faianță. „Am și io toate condițiile. Acum nu o mai fac aicea, ci dincolo, în casă. De ce să nu mă mai lasă să vând brânză?!”.

Sufocați de reguli

Podeaua micuței odăi este acoperită aproape în întregime cu piei cu oaie. Și afacerea cu lâna de oaie a ciobanilor a pălit. Lâna produsă de oi, acum, este considerată de calitate inferioară. „Nu mai merje nici cu lâna. Uite, câte am pierdut. Astea-s pieile de la oile ce mi-or murit. Am vrut să le vând și știi cât o vrut să-mi dea pe ea?Trizăci de mii. D-apoi, așa am zis că mai bine le-oi arunca pă Mureș și de pomană nu le-oi da că noi muncim să le creștem. Când îi anotimpul cald, ne trezim pe la vreo tri, patru și de la ora aia începem să muncim. Ce să-i faci, dacă asta-i meseria”, spune Ilie Mihăilă. „Lasă măi, mieluțu la oaie”, strigă autoritar către pastorul cu zâmbetul lipit de obraji. „Lasă-l măi. Uite, acu mi-o fătat o oaie”, mai zice bărbatul, arătând cu mâna spre mioară. În timp ce oile rad iarba umedă, câinii, paznici la mioare, ocupă poziții strategice în împrejurimi. Dulăii, trei la număr sunt tot ai lui Ilie Mihăilă. „Ăsta-i Pintea, încă e pui, da o crește el mare”, spune ciobanul, arătând spre o mogâldeață de blană cenușie, căreia abia i se văd urechile atunci când aleargă prin iarbă. Câine bun și viteaz, de turmă mare este Tilică, un ciobănesc cu blană lățoasă și albă de a-i zice că-i făcută din spuma laptelui. Badea Ilie îl cheamă pe Tilică, iar dulăul cel mare, mândria lui, se așează cuminte pe iarbă, la picioarele lui. „No, ăsta-i Tilică, așa îl cheamă. Și mai am unul, e în partea cealaltă”, spune Ilie Mihăilă, arătând spre saivan. „Uite, așa e cu oile astea”, adaugă oftând bărbatul. Ilie Mihăilă se gândește să renunțe la oierit după ce o viață întreagă a muncit la îngrijitul oilor. „Să știi, că m-am gândit să le dau și gata. Păi, cu atâtea reguli care mai de care nu voi mai răzbii. O fost unu, de colo, din spatele dealului, care o avut tăt așa, vo câteva sute și le-o dat cu două milioane de lei bucata. Le-o dat că n-o mai răzbit sau s-o fi speriat, nu știu. D-apoi, foarte puțin o luat pă ele, măcar tri ori patru milioane de ar fi primit. Io, am zis că le dau. Oi lua pe ele vun miliard și cât trăiesc? Păi, dacă îi bag la bancă, crezi că poci trăi de pe dobândă? Io, nu cred, ș-apoi, atunci, ce-om face”, se întreabă gânditor ciobanul. Plecăm de la stână. La șuieratul ciobanului, turma se pune în mișcare. Lăsăm în urmă pajiștea, mioarele și pe bacii, sufocați deja de „Europa”. Nimeni nu le-a spus ce-o să fie și se cam tem. Până atunci, vor continua să facă brânza așa cum știu ei. Bacii nu pot accepta ideea de a prodosi tradiția.


Pesimismul ciobanilor față de normele transmise de la Bruxelles pare a fi îndreptățit. Bacilor le-a fost interzis să-și vândă brânza tradițională pe piața națională, nu doar cea locală, dacă stâna nu e legată la apă potabilă. O altă restricție impusă purtărorilor de toiag și șubă este aceea că pentru a obține avizul de funcționare stânele trebuie, printre altele, să aibă o adresă, să fie compartimentate, să aibă intrări separate, camere pentru ciobani și, neapărat, toaletă. Și transhumanța, tradiție strămoșească la români a fost declarată ilegală întrucât încalcă regulile europene.


Sursa : Servus Hunedoara


Sponzorul acestui articol : TOTALnet Media Group

Ciobanul „european” nu leapada suba si traditia : Hunedoara




Curs valutar:


Alte stiri:



Best-top Romania - Lista de top globala Web-Top.ro ::   Firme in Romania, Expozitie Virtuala, Oferte de Afaceri, Lista firmelor romanesti